Ieri a fost o zi ciudată. O zi cel puţin ciudată.
Am vorbit pe mess cu persoana din postarea cu ipocrizie. Cu prima persoană. Bineînţeles că la inceput ne-am certat, după care nu l-am lăsat să se culce deşi murea de somn. Şi frate, cât am putut să râd, n-am mai râs de muuuult timp aşa de bine. Frate, râdeam ca idioţii de girafe şi dinozauri. Şi probabil te întrebi chiar acum cum e posibil să râzi de girafe şi dinozauri. Ei bine, uite că este. M-a distrat de m-a durut burta când scotea nişte chestii din puţul gândirii de mă întrebam "Frate, chiar e posibil sa mori de râs? Scuze repetiţia, doar că ăsta e overused phrase-ul meu. Şi dacă nu intră azi pe mess cât sunt şi eu online îl SPARG ! Am nevoie să râd. După ce am plecat într-un final de la calculator, m-am dus în camera mea chinuindu-mă juma de oră să depistez pe harta de pe telefon Liceul Adventist din Bucureşti. Adică acolo unde e frate-meu. Şi ei bine, am găsit într-un final strada Vitan Bârzeşti, după care strada Metalurgiei, şi capătul ei, adică exact unde e situat liceul. Doar că, din cauză că nu am GPS-ul activat sau nuş' ce rahat d-ăsta, nu-mi arăta şi clădirea.
În sfârşit.
Astăzi mi-e foarte ciudă ca nu mai este nuş' ce fel de balsam de păr la farmacie, că doar cu ăla mă împac. Oricum arăt ca o ciumă dacă bate vântul şi e şi frig, deci balsamul nu prea mă ajută in situaţia asta - sunt fără speranţă.
Melodia zilei:
Claude Debussy - "Prelude No. 8".
