Poetry by Alina Cristina Jucan (Cine mă aude)

1.Chipul meu cuminte
în aerul verde al mării
şi furtunile dintre noi
Ştiu că nu pot răscumpăra
jertfa zilei Neaşteptate.
Temeiul de atunci
nu-l mai găsesc.
Aveam 19 ani.

Cântam la unison toate trei
Păşind pe strada înzăpezită
Ne apăram refugiile şi temerile
În aerul rece şi insulele
Eram nişte uşi
Uneori nişte vitralii
cu prea mulţi sfinţi.


2.Îţi stă bine
cu dragostea mea.
Nu îmi stă bine
cu lacrimile astea.
Rănită
îmi etalez armele
cu gesturi izbucnite
dar apoi
nu le pot ţine în mâini.


3. Nu am avut de-a face
cu indiferenţa
am dat fiecărei clipe
tresărirea
de care avea nevoie
fiecărei zile
confuzia de care avea nevoie
pentru a pleca
şi-a nu mai reveni.
Şi am primit
ceea ce primeşte oricine.
Ne-am aruncat în gol
şi-am vrut să vedem
dacă ne cresc aripi.
Am avut mari aşteptări.


4.Tonurile vechiului
gesturile devenite bijuterii
şi vocea ta spunând o poveste
în camera iluminată
prin hârtia îngălbenită
de pe ferestrele amintirilor.

Pe ea stau scrise
cuvintele timpului de-atunci
care-i prezent fără tăgadă.
Aşa te privesc eu
ca pe un înotător
apărând nesperat
în râul în care
m-aş putea îneca
cu toată muzica
aşa te privesc eu
plimbându-te în voie
pe câmpiile întinse
ale sufletului meu
de-atâta timp.


5.Ruby Tuesday

În vânt fumul frunzelor arse
în ploaie conturul meu prin rochia
subţire de sfârşit de vară
în sânge otrava iubirii
şi a neiubirii.

Acum când totul e mort
şi îngropat când ochii înoată în sânge
abia acum te aud cântând
printre tunetele de sfârşit de vară
cântecul nostru uitat şi sălbatic
"ieri nu mai contează
dacă a trecut".


6.Disperarea orelor
în zilele lucide şi tulburi
atâtea începuturi
atâtea sfârşituri
anunţând
libertatea trupului
înţepenit în poziţie
fetală
libertatea gândului
urlând
ceva trebuie să treacă
înainte ca altceva să apară
deşi unele lucruri se suprapun.


7.Îmi va fi dată înţelegerea ?
pentru că deschid ochii şi văd
lucrurile nevăzute şi neînţelese
sau poate doar ascunse
eram lângă ele
le simţeam răsuflarea
şi credeam că e vântul
prin frunze.

Voi afla cine sunt ?
Voi afla că sunt prea liberă
de nelegat, mereu evadând
pentru a reasculta cântecul
neacceptând, dar acceptată.

Pentru că închid ochii
văd posibilă întoarcerea
şi strig către cer
către pădure, către râu
că sunt gata de plecare.

Când îmi acopăr ochii
văd posibilă rămânerea
cu mine în prezent
şi strig în munţi
numele anilor pierduţi
sau doar ascunşi.


8.Ce să punem deasupra
dimineţilor în care ai plâns ?
Deasupra cerului roşu
al extazului ce se îndepătează
deşi ai crezut că e în sângele tău
pentru ani dispare
luând cu sine toată lumina
filtrată prin ochii tăi trişti.
Când îmi vorbeşti de parcă
cerul ar fi touşi albastru
fără ca eu să pot observa
atunci ştiu
ştiu că vom găsi
ce să punem
deasupra desprinderii.


9.Îţi poţi imagina
toate sentimentele din viaţă
amestecate în momentul
în care înnebuneşti
În vânt cu privirea pierdută
spre arborii de ceaţă
neeuşind să te întorci
în trecut în camera aceea
plină de cârjele întâmplărilor
îţi poţi imagina
lacrimile şi sufocarea
dar nu în prezent
ci mereu...


10.Ştiu că ne gândim
unul la altul în acelaşi timp
căutând moartea din viaţă
ceva între pur şi impur
dorinţă şi suferinţă
devenind părţi ale luminii
ce nu există fără întuneric
fără o anume primăvară.

Uneori poate simţi
cum mă adun în tine
atunci când mă chemi
cred că tu mă vei înlocui
atunci când voi pleca
într-o zi limpede de vară
precum aceea în care
am pierdut sângele tău.


11.Trăind laolaltă cu temerile,
libertatea şi singurătatea
m-au stingherit uneori
am acceptat scânteile
stinse
am acceptat tinereţea
pierdută
dar Promite-mi că mâine
voi putea pleca
si Primeşte-mă
fie că râd
fie că plâng.


12.Alergând între speranţă
şi lipsa speranţei
parcă aş avea prin piele
fire de mătase electrică
parcă aş trăi ceva dorit
dar nevisat cu-adevărat.


13.Pândesc echilibrul precar
al clipelor
Ascult melodia subacvatică
a singurătăţii
Învolburarea norilor
ne va prinde
pentru a o descoperi
soarele.


14.Cerul înstelat
e marea în care înot acum.
Am fost în lume
şi în afara ei
am fost totul sau vid
cunoscând transparenţa
fiecărei ipostaze
în marea scânteietoare
sunt acum,
crezând în absoluta
neîntâmplare.


15.Soarele văzut
prin perdeaua de lacrimi
înseamnă dragostea
iar trecutul nu te poate
ajuta cu nimic.
în zilele ploioase
auzi foşnetul aripilor
şi buzele se mişcă
Cine te aude ?
Cine cântă ?


16.Trăind atâtea vieţi
într-o singură tinereţe
vezi iubirea imposibilă
dintre oameni
care vin din muguri.
Recunoscând atâtea iluzii
într-un singur anotimp
picioarele ţi se desprind
de la pământ.
Şi doar în nemişcare
înţelegi graniţa
dintre cuvânt şi tăcere
dintre suferinţă şi suferinţă.


17.Vântul răcoros
inimii
la mult timp
după ce mi-ai
părăsit
ochii deschişi
şi palmele atingând
pământul
în liniştea rezonând
cu începutul.


18.Se ridică lent
umbra sub care am stat
şi îmi vorbeşti
pe limba păsărilor
câteodată ceva din mine
ar dansa
cu Tine
fără Tine
ar trece
fără timp.
Câteodată închizând ochii
nimic nu s-a
întâmplat.


19.Mi-am adus aminte
de tristeţe
şi imediat m-a
îngenuncheat
chiar aici în mijloc
fără ziduri
fără porţi
în mijlocul meu
ce nu-mi aparţine
decât pentru a căuta
cu patimă
în linişte
calea de ieşireî
cu ochii umbriţi
în lumina frumoasă.

Ador cum scrie tipa asta. Dacă mai vreţi poezii de-ale ei, am postări mai vechi cu ele. Nu-s chiar toate din carte, dar majoritatea. Observaţi ca nu dă titlu poeziilor.

La moartea noastră, poate, sufletul migrează

La moartea noastră, poate, sufletul migrează:
într-o furnică,
într-un copac,
într-un tigru bengalez;
în vremea asta trupul nostru, printre viermi,
se trece în putreziciune
topindu-se-n pământul nefiinţei
suind apoi spre frunze prin tulpini,
şi floare se face, buruiană,
şi se preface-n iarbă pentru turme.
în zoologic sânge, anonim,
în schelet
în excremente.
Dar uneori destinu-i e mai crud
într-un plăpând copil se întrupează
într-un copil ce, într-o zi,
poeme va să scrie, sau romane,
şi în neînţelese nelinişti
va ispăşi (fără să ştie)
păcatele-i străvechi de criminal
sau de războinic
sau iarăşi spaime îl vor chinui
va trece iar prin spaimele gazelei
vor retrăi sluţenia scorţoasă
a nevăstuicii
şi forma tulbure de fetus, şopârlă sau ciclop
renumele de târfă, de ghicitoare şi
singurătăţile-i de mult uitate,
uitatele-i trădări şi laşităţi.

Ernesto Sábato

Nu cred în reîncarnare, dar îmi place stilul lui de a scrie.