31 ianuarie 2011

știu că n-am mai postat de ere. e...cum să zic. treaba stă în felul următor: nu am ce să postez. timp, am.
dar nu știu ce să scriu.
e o perioadă mai grea. da, și nu prea mă descurc s-o înfrunt. nu m-am mai întâlnit niciodată cu chestii de genul ăsta. e aiurea. :)
nu vreau să mai aud, aceleași lucruri întotdeauna, mi se repetă aceleași lucruri întotdeauna. și partea proastă e că știu că au dreptate în unele privințe. iar în altele, am eu, și ei nu vor să îneleagă. cred că nu mă cunosc destul de bine și că am prea multă încredere în autocontrolul meu. dar nu mai vreau să simt nimic, chiar dacă mi se spune des că sunt insensibilă, ca o stană de piatră, că nu pot să ofer nimic, că nu simt nimic pentru nimeni, că nu-s în stare să arăt afecțiune. și eu le spun că poate așa e firea mea, mai rece. că poate chiar nu-s în stare să mă port așa cum ar vrea ei. da' știți ce?...cel mai mult, acum, îmi doresc să se termine tot, nu-mi pasă cum, de fapt îmi pasă, dar din moment ce sunt neputincioasă și nu prea pot să controlez lucrurile, vreau doar să se termine odată, e peste puterea mea, și fac tot posibilul să nu mă gândesc la asta, de fapt, să nu mă gândesc la nimic zilele astea. dorm cât pot și citesc, sau mă uit la filme, găsesc întotdeauna o ocupație, ca să nu am capul liber și să am ocazia să mă gândesc, pentru că nu vreau. mi se face rău când îmi amintesc. dar, desigur, sunt momente inevitabile când trebuie să discut despre asta cu persoanele implicate(mai bine zis persoana implicată). și atunci e rău.